stam cu piciorele in kkt si cu capul in nori.vrem sa traim mai mult decat ne lasa lumea, credem ca putem sa-i dam la muie dar nu am avut niciodata vre-o sansa in fata ei.speram.speram atat de mult, speram la atatea lucruri.si cu cat speram mai mult cu atat ne ingropam mai adanc.si sunt atatea care ne inconjoara, care ne roaga sa le inbratisam...si stim ca nu e bine,stim ca treptele duc doar in jos.dar nu ne intereseaza.
acum nu mai e nici o treapta.unde o sa ma duc?
exagerez.