Nici nu conteaza

Mi-am dat eu seama,dupa ce am meditat foarte putin asupra temei,ca noi,oamenii suntem crescuti in asa fel incat sa privim spre viitor si niciodata sa nu cercetam prezentul.Probabil si-au mai dat si altii seama de chestia asta.Ganditi-va putin: esti in scoala primara,nu gandesti prea mult dar porti o oarecare admiratie pentru colegii mai mari si vrei sa ajungi mai repede acolo.In gimnaziu la fel plus ca mai ai (sunt cel putin eu aveam ) un kkt de examen la sfarsit care "stii ca vine" si no,sa ajungi si tu intr-un liceu bun.Primul an de liceu e ok.Dar iarasi vezi persoane mai in varsta care au libertati mai mari decat ale tale si din nou visezi spre anii ce urmeaza.Cam pe la jumatatea liceului iti dai seama (cu ajutorul altora propabil) ca o sa trebuiasca sa te duci la o facultate.Iei in considerare ce iti place,ce poti,ce iti zic altii si eventual te hotarasti.Iti petreci urmarii ani invatand mai mult sau mai putin pentru alte kkt-uri de examene si intr-un final treci si pe acelea.Si iata-ta : 1 octombrie,prima zi de facultate...esti singur in alt oras (teapa daca nu :P ),cunosti oameni noi,vezi locuri noi.Parca au meritat ultimii 12 ani ca sa ajungi aici.Dupa care vine prima sesiune si probabil ai minunata senzatie ca ai sarit din lac in put.Nasol moment.
Acum vine intrebarea : de ce nu am luat lucrurile one day at a time? Raspunsul evident : exista numai lac si put.